Poezie italiană contemporană în traducere românească

Marco Conti. Place des Vosges, Parigi, 2011

Marco Conti este poet, scriitor şi ziarist piemontez, autorul a numeroase volume, toate dominate de interesul său pentru poezie, tradiţie narativă orală şi critică literară. A scris volumele de poezie “La mano scrive il suono” (Mâna scrie sunetul), Ed. Pulcinoelefante, 2012; “Sei variazioni assonanti”, Ed. Joker, 2008; “L’ospitalità dell’aria” (Ospitalitatea aerului), Ed. Campanotto, 1999; “Stellato chiaro” (Înstelat senin), Ed. Crocetti, 1986.

În calitate de istoric al religiilor şi etnolog, interesat de raporturile dintre mit, simbol, poezie şi naraţiune, a publicat numeroase eseuri, printre care merită amintite volumele “Una processione illuminata dai mignoli”, AMP Editore, 2000 şi “Guida al Biellese sconosciuto e misterioso, AMP, Editore, 1999. De asemenea, a adunat în volum poveşti şi legende piemonteze sub titlul “Il volo della strega”, Giovanacci Editore, 2004.

A scris critică literară la operele unor autori italieni şi străini: Milo de Angelis, Lorenzo Calogero, Eugenio Montale, Emanuel Carnevali, Eugene Guillevic şi alţii. Articolele au apărut în volum (“La poesia italiana dal 1960 ad oggi”, Rizzoli, 2005) şi în nenumărate reviste literare din Peninsulă (“La Clessidra”, “Poesia”, “La Mosca” , “Scarto minimo”, “Cortocircuito”, etc.).

A tradus în limba italiană poezii de Joyce Mansour şi Pierre Reverdy.  Ziarist profesionist, Marco Conti a colaborat cu publicaţii precum “La Gazzetta del Popolo”, “Trend”, “La Stampa”, “Historia”.

Trăieşte la Biella, în Piemonte.

Despre poezia lui Marco Conti, Sandro Montalto scria în anul 2008, în “Tradizione e ricerca nella poesia contemporanea”, Ed, Joker: “Se percep imediat necesitatea ritmului, absenţa artificiozităţii şi un minimum de expediente retorice (…) care, în mod paradoxal, măresc spontaneitatea textului liric. Marco Conti este exemplul posibilităţii – pe care o are lirica de azi – de a menţine puritatea originilor sale, rămânând foarte actuală, dacă nu prin teme, cu siguranţă prin tonuri”.

Mâna scrie sunetul

 Mâna scrie sunetul

a ceea ce o poartă, dorinţă

sau risipă verde. Vreascurile

se aruncă în zid

pentru puţinul din urmă care se vede

în formă de aer : scene de mătăsuri celeste, nume aproape calde,

margini pe unde roata trece din nou

continuu

Continui să mă legăn, aşezat

întorc faţa către o stea de ramuri,

mâinile mele îşi scot degetele

ca pe un flagel noduros

 

Nemulţumirea degetelor

Nemulţumirea degetelor

feţele noastre frumoase

fără secrete

eram pregătiţi

în dezordine, în zumzăit

un minut, încă unul

drept către început

printre aceste scene slab iluminate

abia atingând cuvinte

pagini peste pagini, îndrăznind versuri nepăzite

–          o zi de străzi deschise

părul tău de scântei.

 

***

Am spus orice, fără îndoială

în afara timpului, dar ca la fiecare 76 de ani

sofisticata cometă Halley

loveşte întunericul universului

am aşteptat ca peisajul să-mi semene

 

Abia acum văd norul

 Abia acum văd norul

care se împrăştie, surâsul

care se pierde de-a lungul potecii

ai vrea colţuri curate un gard alb

să vorbeşti cu precauţie

în schimb aceste umbre se întind

ca mănuşile aruncate

dincolo de orice gând dar cu  noi

în lucrurile prime, în somn

printre ceea ce nu vom avea

îmi amintesc feţele voastre

deloc puţine luate pe sus de lumină

feţe smulse

spunem la revedere

indecişi în prag

 Bloc notes

Trei sau patru luni în care privim

subtili şi curioşi părul întins

după urechi, oprindu-ne la adăpostul teilor chiar dacă mâna

e gata pentru o mişcare imprevizibilă

sau pentru o dorinţă când aşteptarea deviază

şi te poţi distra

cu tot ceea ce trece

 larga allée des lices

care nu-i aşa de lină

şi frunze la fel de late

inflorescenţe rătăcite ca paşii

s-ar spune că orice lucru fuge în altă parte

se mută sentimentele şi aerul

ca într-un film de Rohmer

vieţi cu şoldurile strangulate

conturul feţei emoţia

în aer revolta mută a florilor

lasă să rămână din noi marginea

un amestec de eroare şi cântec

***

Imaginea dintâi

urcând pe pod

Rhonul înţesat de îmbrăţişări

Scrii că metafora

nu poate cuprinde tot

admiraţia ascunde

vânătăile asalturilor

un fir de sudoare

aleargă în săruturile tale

 

Cale liberă

Sunt case în care am locuit

locuri pe care le-am părăsit

dar la urma urmei nu am văzut nimic

mă plimb pe aceste străzi

mâncând din mână

vărsându-mi cerneala

o pată pe faţă

către acest sfârşit de zăpezi

aceste străzi pe care cad

subţiti ca aerul

sau ca un baston căruia mâinile îi dau bineţe

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s