Riccardo Campion, Geografie Private, Puntoacapo, 2016

Zuzu

pentru Agnese                                                              

 

Și-mi vorbești  îmi vorbești dar limba ta

e un consonantic labirintic misteric flaut

eu înțeleg doar un pergament înfășurat

o scriere filamentoasă și plată

un refugiu practic transparent

 

Și-mi spui de o uriașă neexprimată uimire

de pământuri aspre de mese puse

de nume bine alese de atenții

și rețete preferate

 

Noi am fost o eră infinită

un meridian aparte o paralelă

rezervată pentru folosinta și consumul nostru

o casă densă și nocturnă unde

totul era ușor totul era acolo

și zicea ia-mă

acele împunsături trecătoare

acele clipe dilatate

acele voci familiare și răgușite

acel a te simți furnică într-o pâine

caldă și benignă

 

 

Dincolo de jug

 

Și simți strălucirea îndepărtată o simți

în șuieratul care urcă scurt și clar

în oboseala care locuiește orice frunză orice brazdă de pământ

în bufnitura surdă a toporului

 

Simți suflul care emană

dintr-un element chimic necunoscut

adus de pădure

de dincolo de după jug de după munte

dincolo de după moarte

 

 

Prima zi după operație

 

Iubitul meu oraș e plin de șobolani

iar eu sunt pe un pat de spital

 

Ies pe la colțuri de unde se lucrează la drumuri din intunericul

obloanelor și mă gândesc cum aici

studiam cândva

 

În noaptea asta bunicul meu mort în optzeci și cinci

era persoana cea mai aproape de mine

îi auzeam vocea pământie îl întrezăream

desprinzându-se de un perete și așezându-mi-se alături

 

Familia mea a explodat în diverse continente

și am obosit să mă chinui

dacă cine a crescut odată cu mine nu-mi vorbește

dacă craniul meu e crestat și subțire

ca un papirus ca Chile pe atlas

 

Mă gândesc la cine a fost aici înaintea mea

fețe păr mâini corpuri

degradate în mirosul dezinfectantului în haloul

lampioanelor de la fereastră

 

Și vecinul de pat de casă de tejghea

poate doar să-ți surâdă părtaș

și mergem mai departe

trad. Eliza Macadan

 

Riccardo Campion s-a născut la Alessandria în 1966, a studiat literatura rusă și poloneză la Universitatea din Genova este expert în Relații Internaționale. Se ocupă cu precădere de spațiul slav. Traduce din limbile poloneză și bulgară pentru reviste literare italiene.Poeziile traduse pentru Limes Litere fac parte din volumul de debut ”Geografie private”, Puntoacapo, 2016.

Advertisements

Francesca Serragnoli, din volumul “Aprile di là”, LietoColle, 2016

Când începem să râdem?                                                                   aprile

Ceața acoperă casa cu liniște

nu știmdezlegăm nodurile

să ne uităm la pereți ca la pânzele cele mai albe.

Noaptea revărsată

cu orele ei scurte

zguduie zăvorul.

Fiecare respirație e un steag

alb fluturat în fața lui Dumnezeu.

***
Proaspătul aproape primăvăratic

se așază ca o față de masă

rîd când rămâi nemișcat

iar tu faci mișcarea pinguinului
te învârți pe loc
ca o planetă în agonie
sau o bucurie care își joacă asul
între mine și univers.
***
Sub ochii mei
sub o eșarfă
de lână Istanbul
liberă străzile ca
dungi ușoare de apă
transportată de fiecare izbucnire
sunet, vaiet
eram lumina arsă
infinitul stins al unei vieți
poposit în canal ca o frunză
eram masa de Crăciun a săracilor
din mine mâncam darul vederii
beam sticle de aproape noapte
pieptul plin, aerul în bucăți
ca o insectă cu burta în sus
observam albastrul
lăsam orice mișcare să moară
și luminile nasturii
descheiați pe pieptul întunecat
atingeam zidurile
ca pe o față de bărbat
cu lumina iute care se lungește
în noapte, acum.
Și nimeni nu va opri minunatul apus.

Francesca Serragnoli s-a născut în 1972 la Bologna, are o licență în Litere Moderne, a lucrat la Centrul de Poezie Contemporană al Universității di  Bologna iar actualmente face parte din conducerea acestui departament. Primul său volum de poezii, “Il fianco dove appoggiare un figlio” a fost publicat în 2003 la Ed. Poeti di clanDestino și a primit Premiul Camaiore pentru debut. Cel de-al doilea volum, “Il rubino del martedì”, publicat de Raffaelli Editore, a fost nominalizat la câteva premii și a primit Premiul Alpi Apuane ex equo în 2010. Poeziile sale sunt prezente în câteva antologii  îngrijite de nume de notorietate ale criticii italiene de poezie. În anul 2014, zece poeme i-au fost incluse în antologia de poezie italiană contemporană ”Mâna scrie sunetul”, publicată de Editura Eikon. Poeziile traduse pentru ”Limes Litere” fac parte din cel mai recent volum al autoarei, „Aprile di là”, LietoColle, 2016.

ANDREA BASSANI: Lechitiel, Terra d’ulivi Edizioni, 2016

Tacciono sotto metri di terra                                                                                          lechitiel-a-220x320

gli antichi tesori templari,

qui tra le rovine della pieve

che pervade con le sue radici

tutti i campi circostanti.

 

Questa notte sarai a Firenze

(me lo hai scritto stamattina in uno striminzito sms):

tu là nel mondo dell’ontologia,

io qui, sui monti della metafisica.

 

E fuggirei da te

con la barba incolta e il volto sporco da eremita,

ma non farò un passo

oltre questi boschi che mi difendono.

Vuoi sapere cosa faccio tutto il giorno?

Castro la volontà di cercarti

e reprimo il desiderio di vederti,

fino a che la mia mente

non avrà archiviato faldoni, fotografie,

carte geografiche, immagini storiche di un passato glorioso.

E tu stanotte mangerai, riderai, scherzerai,

farai l’amore con uno sconosciuto

per occultarti la verità. Io no.

Io starò qui, davanti al fuoco,

a consolare la tua povera anima.

Andrea Bassani nasce a Bergamo nel 1980 e vive a Pistoia. Ha pubblicato "Amore Androgeno", Ed. Imedea e la plaquette "Mare", Pulcinoelefante, 2006.

Andrea Bassani nasce a Bergamo nel 1980 e vive a Pistoia. Ha pubblicato “Amore Androgeno”, Ed. Imedea e la plaquette “Mare”, Pulcinoelefante, 2006.

Poezie italiană contemporană: Rita R. Florit

florit

Rita R. Florit trăiește la Roma. A publicat ”Lezioni inevitabili”, Lietocolle 2005. Textele sale sunt prezente în antologii. Video-poeziile, poduse de autoare însăși, au fost prezentate în festivaluri din Italia și din străinătate. Rita R. Florit este și autoare de texte pentru teatru-dans și instalații. Poezia ei a fost tradusă în franceză, engleză, spaniolă și punjabi.

Caută  în adînc vei găsi rana

de a trăi cu inima devorată

strînsă  lărgită umflată  în sânge

până când supliciul dictează curgerea

Caută  în mijloc vei găsi cheia

potecilor secrete calcifiate

opriri pe viae crucis innoroiate

cînd  fața căzută în mocirlă

a fost declarată de neiertat

a fost scutită de orice datorie

mai caută  în punctul exact

dureros de crudă plăcere

să picuri o emblemă de aripi desfăcute

să parfumezi zdrențele cărnii

nu încă larvă inertă

nu încă trandafir nocturn ofilit

caută  în fine în amintirea ta

de trecute viitoare universuri

dendrite recompuse din dorința

de a revedea stelele din infern.

*

Noaptea înaintează grăbită

passo

Textele traduse în limba română fac parte din volumul ”Passo nel fuoco”, Ed. d’if, 2010

somnul anihilează corpul vindecă

mă desface mă răsfoiește mă înfioară

paralizează picioarele încetinește

inima buimăcește apoi prinde

iat-o că resimte breșa

dorința ce înmoaie carnea

mușcă și continuă.

*

Îmi torturez versul

într-o mie de pâraie mă lichefiez

nu știu decât să gem și să tac

să mă scufund și să ies la suprafață

să sufoc umbra care mă atacă

să stâng și să prind

și în tine să cad

cad din nou iubire fără inimă

în centrul exact al florii mele.

trad. Eliza Macadan

Elio Scarciglia: Tre valli, uno sguardo, Terra d’ulivi Edizioni, 2016

copertina-elio“(…) Ho voluto accanto alcuni amici, presenti con i loro testi, nella prefazione, all’inizio delle sezioni e alla fine di quest’opera; l’interno del libro rimane appositamente senza parole poiché il silenzio della montagna e dei suoi boschi è un tacere composto dai suoni e dai rumori della natura stessa.”

Elio Scarciglia

 

“(…) Saremmo quasi indotti a credere di essere stanchi della complessità del nostro tempo, dei ghirigori sconfinati degli hinterland, delle province di calcestruzzi e plastiche e laminati. E proprio nessuno potrebbe darci torto. Ma non è ciò che Elio Scarciglia ci ha detto. in questi cortilli come nelle pietre squadrate dei muri, nelle rare grottesche, nell’intervallo tra radure e boschi, tra sorgenti e alvei, c’è il segno di saperi tanto ribaditi quanto quelli apparentemente lievi e lirici degli elementi. Tra aria e acqua, tra pietra e luce, senza possibilità di equivoci, ci sono erudizione, eredità e tecnica. Esattamente come nella camera oscura che le ha fatte rivivere”.

dalla prefazione di Marco Conti

 

Eredità

(…) noi siamo a valle

sedimenti del tempo  soffi di voce

i tetti vibrano appena

all’ombra di chiome rosse

(ma noi abbiamo il potere

di riscaldare l’aria con l’amore

fino a calor bianco)

e questa luce

che sommerge d’ipercromia

e il nitore di neve sulle cime

fremito d’angeli nascosti

mentre gli alberi tengono il conto dei giorni

ecco un oggi-frutto  un domani-gemma

i tanti ieri-foglie cadute

 

(le nervature replicheranno in terra

Il loro stampo invisibile)

 

mentre arrossa la montagna

batte il cuore del mondo

l’aria schiumeggia  nel torrente

sembra dipinta

Annamaria Ferramosca

Mia LECOMTE: Al museo delle relazioni interrotte, LietoColle, 2016

Imboscata

(Lugano, Riva Paradiso)

                                         à mon papamia-lecomte-al-museo-delle-relazioni-interrotte-copertinapiatta

Le ossa le hanno frantumate per ultime

sono stati impegnati forni e torchi

contro la tua più intima ipotesi refrattaria

dai piedi poi ti hanno rovesciato nell’urna

versato a testa in giù come un pesce-clessidra

oltre il foro lungo un unico peso sottile

la tua urna è un animale di trucioli

chiodo a chiodo è stata progettata per questo

simulare silenziosa un gigantesco nitrito

sul ripiano a scacchiera della tua libreria

per tenere nascosta nel legno la cenere

in armi chiusa in pancia

agguerrita la poesia nel cavallo

spodesta ancora la stanza

mia_lecomteMia Lecomte vive tra Roma e Parigi. Poeta, autrice di narrativa, di testi per l’infanzia e di teatro, tra le sue pubblicazioni più recenti si ricordano la raccolta poetica Intanto il tempo  (La Vita felice 2012) e il volume di racconti Cronache da un’impossibilità (Quarup 2015). Svolge attività critica ed editoriale nell’ambito della comparatistica e in particolare della letteratura transnazionale italofonona. Collabora all’edizione italiana de “Le Monde Diplomatique”. E’ ideatrice e membro della Compagnia delle poete: http://www.compagniadellepoete.com

Martina Germani Riccardi: Le cose possibili, InternoPoesia, 2016

Invito alla lettura

“Martina Germani Riccardi canta la sorpresa dell’essere, del sentire, dello stare insieme alle cose del mondo. La sua è una scrittura che genera, dove tra sbalzi e tuffi in profondità, ogni cosa diviene specchio dell’interno con l’esterno, del niente con il tutto, dell’universo con se stessa. Con grazia e leggerezza Martina ci porta alla continua ricerca della matrice, dell’attimo che tiene dentro tutto il tempo. E lo fa senza orpelli concettuali o filosofici, come un piccolo oracolo pop rock, con una voce contemporanea e fresca, che chiama la vita e mette a fuoco ogni dettaglio del giorno.  In questo canzoniere del bene c’è una sincerità senza veli, una semplicità mai macchiata dalla retorica, ogni trovata non è mai fine a se stessa, in ogni piccolo gioco batte il gioco grande della vita con le sue passioni e i suoi dolori, con le mancanze e le conquiste…”

dalla prefazione di Valerio Grutt

La nota biografica dell’autrice e una presentazione del progetto si trovano al seguente link:

https://www.produzionidalbasso.com/project/le-cose-possibili/

Le cose possibili

gli altri mi entrano ed escono dal cappuccio
senza riuscire a prendermi
senza trovarmi, mentre
sto correndo
forte, fino
a toccare acqua
per lasciar nuotare un biglietto
libero
che dice
io ti voglio
tra le cose possibili

*
madre nel senso di madre
se scrivo di te, non so che verbi usare.
li trovo e li perdo
mi trovo e mi prendo
la vita che mi hai dato.
tu continua a cercare
quello che stai cercando.
potremmo tornare solo quando
avrai fatto pace
*
ti ho persa cento volte.
con un dolore moltiplicato
che canta
nel silenzio.
e le risposte
mancate per sempre.
buttate nel mare che ci piaceva tanto
e tanto abbiamo cercato.
ti ho persa senza odio e senza
farlo apposta.
tu dici le circostanze
io dico le persone, dico
non mi assolvo mai.
vorrei le prove
le tracce
dell’amore, le molliche
del pane che abbiamo fatto
e fatto finire