Milo De Angelis: Essere trovati

Se uno ha visto                                                                                              

vuole tornare con ciò che è regalato nella storia

quando l’acqua in segreto diceva

che ci sarà una grande gioia all’inizio:

l’infanzia è più tardi

è quasi al termine, è la stanchezza della mammella

già piena d’ira e di calcolo

su quello che può dare.

 

(da “Somiglianze”, 1976)

 

 

 

 

 

 

 

A fi găsiți

 

Dacă unul a văzut                                                                                             

vrea să se întoarcă cu ceea ce este dăruit în poveste

când apa în secret spunea

că va fi o mare bucurie la început:

copilăria e mai târziu

e aproape la sfârșit, este oboseala mamelei

deja pline de mânie și de calcul

asupra a ceea ce poate da.

(trad. in romeno Marin Mincu, in “Poeți italieni di secolul XX”, Ed. CR, 1988)

Advertisements

Remo Pagnanelli

con la freddezza del bambino ritualistico                                                      

assiste, nella veranda sulla spiaggia, all’ora

del tè giunta sino a noi, allietata dal passaggio

di limpidi cigni che tingono le acque malinconiche

con becchi fioriti di tiglio…………………………………………….

 

C’è un’eclisse tesa e ostile, per nulla impensierita

dalla caligine dei bicchieri e dal torpore iemale

(astronavi e piramidi s’alzano come montagne sacre)

 

Preparativi per la villeggiatura, Ed. Amadeus, 1988

Riccardo Campion, Geografie Private, Puntoacapo, 2016

Zuzu

pentru Agnese                                                              

 

Și-mi vorbești  îmi vorbești dar limba ta

e un consonantic labirintic misteric flaut

eu înțeleg doar un pergament înfășurat

o scriere filamentoasă și plată

un refugiu practic transparent

 

Și-mi spui de o uriașă neexprimată uimire

de pământuri aspre de mese puse

de nume bine alese de atenții

și rețete preferate

 

Noi am fost o eră infinită

un meridian aparte o paralelă

rezervată pentru folosinta și consumul nostru

o casă densă și nocturnă unde

totul era ușor totul era acolo

și zicea ia-mă

acele împunsături trecătoare

acele clipe dilatate

acele voci familiare și răgușite

acel a te simți furnică într-o pâine

caldă și benignă

 

 

Dincolo de jug

 

Și simți strălucirea îndepărtată o simți

în șuieratul care urcă scurt și clar

în oboseala care locuiește orice frunză orice brazdă de pământ

în bufnitura surdă a toporului

 

Simți suflul care emană

dintr-un element chimic necunoscut

adus de pădure

de dincolo de după jug de după munte

dincolo de după moarte

 

 

Prima zi după operație

 

Iubitul meu oraș e plin de șobolani

iar eu sunt pe un pat de spital

 

Ies pe la colțuri de unde se lucrează la drumuri din intunericul

obloanelor și mă gândesc cum aici

studiam cândva

 

În noaptea asta bunicul meu mort în optzeci și cinci

era persoana cea mai aproape de mine

îi auzeam vocea pământie îl întrezăream

desprinzându-se de un perete și așezându-mi-se alături

 

Familia mea a explodat în diverse continente

și am obosit să mă chinui

dacă cine a crescut odată cu mine nu-mi vorbește

dacă craniul meu e crestat și subțire

ca un papirus ca Chile pe atlas

 

Mă gândesc la cine a fost aici înaintea mea

fețe păr mâini corpuri

degradate în mirosul dezinfectantului în haloul

lampioanelor de la fereastră

 

Și vecinul de pat de casă de tejghea

poate doar să-ți surâdă părtaș

și mergem mai departe

trad. Eliza Macadan

 

Riccardo Campion s-a născut la Alessandria în 1966, a studiat literatura rusă și poloneză la Universitatea din Genova este expert în Relații Internaționale. Se ocupă cu precădere de spațiul slav. Traduce din limbile poloneză și bulgară pentru reviste literare italiene.Poeziile traduse pentru Limes Litere fac parte din volumul de debut ”Geografie private”, Puntoacapo, 2016.

Francesca Serragnoli, din volumul “Aprile di là”, LietoColle, 2016

Când începem să râdem?                                                                   aprile

Ceața acoperă casa cu liniște

nu știmdezlegăm nodurile

să ne uităm la pereți ca la pânzele cele mai albe.

Noaptea revărsată

cu orele ei scurte

zguduie zăvorul.

Fiecare respirație e un steag

alb fluturat în fața lui Dumnezeu.

***
Proaspătul aproape primăvăratic

se așază ca o față de masă

rîd când rămâi nemișcat

iar tu faci mișcarea pinguinului
te învârți pe loc
ca o planetă în agonie
sau o bucurie care își joacă asul
între mine și univers.
***
Sub ochii mei
sub o eșarfă
de lână Istanbul
liberă străzile ca
dungi ușoare de apă
transportată de fiecare izbucnire
sunet, vaiet
eram lumina arsă
infinitul stins al unei vieți
poposit în canal ca o frunză
eram masa de Crăciun a săracilor
din mine mâncam darul vederii
beam sticle de aproape noapte
pieptul plin, aerul în bucăți
ca o insectă cu burta în sus
observam albastrul
lăsam orice mișcare să moară
și luminile nasturii
descheiați pe pieptul întunecat
atingeam zidurile
ca pe o față de bărbat
cu lumina iute care se lungește
în noapte, acum.
Și nimeni nu va opri minunatul apus.

Francesca Serragnoli s-a născut în 1972 la Bologna, are o licență în Litere Moderne, a lucrat la Centrul de Poezie Contemporană al Universității di  Bologna iar actualmente face parte din conducerea acestui departament. Primul său volum de poezii, “Il fianco dove appoggiare un figlio” a fost publicat în 2003 la Ed. Poeti di clanDestino și a primit Premiul Camaiore pentru debut. Cel de-al doilea volum, “Il rubino del martedì”, publicat de Raffaelli Editore, a fost nominalizat la câteva premii și a primit Premiul Alpi Apuane ex equo în 2010. Poeziile sale sunt prezente în câteva antologii  îngrijite de nume de notorietate ale criticii italiene de poezie. În anul 2014, zece poeme i-au fost incluse în antologia de poezie italiană contemporană ”Mâna scrie sunetul”, publicată de Editura Eikon. Poeziile traduse pentru ”Limes Litere” fac parte din cel mai recent volum al autoarei, „Aprile di là”, LietoColle, 2016.

Francesca SERRAGNOLI: Aprile di là, LietoColle, 2016

Sotto i miei occhi

francesca-serragnoli-aprile-di-la-copertinapiattasotto a un velo

di lana Istanbul

libera le strade come

lievi strisce d’acqua

trasportata da ogni scatto

suono, lamento

ero la luce bruciata

l’infinito spento di una vita

adagiato nel canale come una foglia

ero il pasto del Natale dei poveri

di me mangiavo il dono della vista

bevevo bottiglie di quasi notte

pieno il petto, l’aria in pezzi

come un insetto girato di schiena

osservavo il blu

lasciavo morire il movimento

e quelle luci i bottoni

aperti nel petto oscuro

toccavo quei muri

come un volto d’uomo

dalla rapida luce che si sdraia

nella notte, adesso.

E nessuno spegnerà il declino meraviglioso.

francesca

Francesca Serragnoli (Bologna, 1972) – è laureata in Lettere Moderne e in Scienze Religiose. Ha lavorato presso il Centro di poesia contemporanea dell’Università di Bologna fino al 2007.

Ha pubblicato le raccolte “Il fianco dove appoggiare un figlio” (Bologna, 2003, nuova edizione Raffaelli, 2012) e “Il rubino del martedì” (Raffaelli, 2010).

Collabora con il Centro Studi Sara Valesio. E’ perfezionanda presso la Facoltà Teologica dell’Emilia Romagna.

Rita PACILIO: Prima di andare, La Vita Felice Edizioni, 2016

Quando sono qui non ho parole                             prima-di-andare-367483
lascio fuori il mio uragano
incustodito, lascio a casa

la rabbia di cenere e carbone,
la tua bestemmia
pronunciata in basso, fino allo scorno
persuadendo il vizio dell’amore.

Le ore e i giorni ci portano contro
ci scontentano la vita, il letto,
questa miserabile ombra che scende
prima del tramonto, prima dell’inedia.

Certo non lo fai apposta ad andare via
fanno così le persone anziane, senza
speranza, fanno come te quando ti bagni
gli occhi e poi scompaiono naturalmente.

“Prima di andare” è un lavoro poetico composto da coordinate emozionali e razionali che si intrecciano in una relazione indissolubile e, talvolta, inconsapevole, attraverso un reticolato in versi di alto ed elegante livello stilistico e linguistico. Rita Pacilio, studiosa dell’essere umano e dei contesti psico-sociali, confessa la vita di una donna anziana che, grazie al ricordo del suo amore, tiene in vita la memoria del mondo. Diverse le tematiche sottese tra scienza e coscienza: la solitudine e la frustrazione dell’ammalato, l’indifferenza sociale, la dimenticanza correlata ad alcune patologie cliniche che mettono a dura prova quella parte del cervello che custodisce la memoria a breve e a lungo termine e, inoltre, l’amore, in tutte le sue forme, amore come vera e unica motivazione di vita. Il testamento simbolico e spirituale è per l’umanità intera: il dialogo interno, momento di ascolto delle crisi dell’esistenza, controlla gli stati d’animo replicando le gioie del passato, i‘pensieri automatici e gli errori senza commiserazione o distorsioni autolesionistiche e costruisce valutazioni adeguate che facilitano il processo di rielaborazione. Cinque lettere d’amore e trentanove poesie, suddivise in quattro sezioni – Ti scrivo dal mio niente, Guardare il vento, sapere il vento, Riaffiorare, Nel posto dove volano gli uccelli, in cui vengono mostrate accuratamente la caducità delle cose e la permanenza dei sentimenti.
(dalla quarta di copertina)

ritaRita Pacilio  è nata a Benevento, sociologa, mediatore familiare e dei conflitti interpersonali poeta, scrittrice, collaboratore editoriale si occupa di poesia, di critica letteraria, di metateatro, di letteratura per l’infanzia e di vocal jazz.

Pubblicazioni di poesia

  • “Luna, stelle…e altri pezzi di cielo”; Edizioni Scientifiche Italiane – Prefazione Felice Casucci  – anno 2003
    ·        “Tu che mi nutri di Amore Immenso” Silloge Sacra Nicola Calabria Editore (Patti, ME) Prefazione Padre Domenico Tirone settembre 2005
    ·        “Nessuno sa che l’urlo arriva al mare” Nicola Calabria Editore (Patti, ME) Prefazione Felice Casucci settembre 2005
    ·        “Ciliegio Forestiero” LietoColle collana Erato maggio 2006 – Nota M. Camelliti
    ·        “Tra sbarre di tulipani”  LietoColle collana Aretusa giugno 2008 – Nota M. Camelliti
    ·        “Alle lumache di aprile” LietoColle  collana Aretusa giugno 2010 prefazione A. Rigamonti e postfazione G. Linguaglossa
    ·        “Di ala in ala” (Pacilio – Moica) LietoColle  collana Aretusa febbraio 2011 Prefazione Dante Maffia.
    ·         “Gli imperfetti sono gente bizzarra” La Vita Felice novembre 2012 – Prefazione Davide Rondoni
    ·        “Il cigno del lago” Pulcino Elefante di A. Casiraghi 8 aprile 2013
    ·        “Quel grido raggrumato” La Vita Felice gennaio 2014
    ·        “Il suono per obbedienza” Marco Saya Edizioni, 2015
    ·        “Prima di andare” La Vita Felice, 2016
  • Discografia: ‘Infedele’ Splasc(h)Records; ‘Altri versi in jazz’; ‘Jazz in versi’.
    ·        Coordinamento in sala di registrazione del Cd ‘Gramaglie e frattaglie’ di Fortuna Della Porta’
    ·        Coordinamento artistico in performance poetico/teatrali

Pubblicazioni di narrativa

  • “Non camminare scalzo” Edilet Edilazio Letteraria – Narrativa – Prefazione Raffaello Utzeri e nota critica Giorgio Linguaglossa novembre 2011

Pubblicazioni di letteratura per l’infanzia
·       “La principessa con i baffi” Scuderi Edizioni, 2015